De ce în unele țări se circulă pe partea stângă a șoselei

De ce în unele țări se circulă pe partea stângă a șoselei
Publicat: 12/11/2016, 16:07
Actualizat: 22/08/2017, 15:24

Nu se știe sigur motivul, dar multe voci sunt de părere că oferea siguranță. Majoritatea oamenilor erau dreptaci, așa că poziționarea pe partea stângă le oferea posibilitatea de a mânui cu mâna dreaptă arma dacă traseul era încrucișat cu cel al unui inamic, scrie Descoperă.

Traficul pe partea stângă a devenit o lege în Marea Britanie după măsurile guvernamentale adoptate în 1773 și 1835, dar în Franța, spre exemplu, traficul se realiza pe partea dreaptă încă de la începutul secolului XVIII. Ulterior, aceste două țări au transmis acest stil și coloniilor, de aceea în țări precum Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și India încă se mai circulă pe partea stângă. În cazul Statelor Unite, mulți cercetători au concluzionat că traficul pe partea dreaptă a apărut în secolul XVIII. Însă, înainte de apariția vehiculelor, și ei circulau pe partea stângă, căci se practica transportul cu cai și erau mult mai ușor de mânuit cu mâna dreaptă.

Astăzi, circulația pe partea stângă este întâlnită în Marea Britanie, în fostele colonii ale acesteia, dar și în Japonia, Indonezia sau Thailanda. Canada a abandonat această practică în anul 1920 pentru a facilita traficul din și spre Statele Unite. Mai mult, în 1967, guvernul Suediei a cheltuit aproape 120.000.000 dolari pentru a îi pregăti pe șoferi să circule pe partea dreaptă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Spaghete cu ciuperci şi leurdă. Rețetă simplă, sănătoasă și rapidă
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
×